Tema banului într-un text narativ: Enigma Otiliei de George Calinescu

Tema banului sau a avaritiei este abordata mai ales de catre scriitorii realisti, ce urmareau sa redea cât mai fidel si mai veridic societatea, relatia dintre mediu si individ, consecintele pe care le poate avea acesta asupra comportamentului si caracterului uman.
În literatura franceza, cel care analizeaza urmarile degradante ale dorintei de înavutire, creând personaje memorabile, este Honore de Balzac.
La noi, aceasta tema va fi în centrul unor opere literare ale scriitorilor clasici (“Moara cu Noroc”, “Comoara” de Ioan Slavici, urmarite din perspectiva moralizatoare), dar si din literatura interbelica, semnificativ fiind romanul “Enigma Otiliei” de George Calinescu.
Aparut în 1938, romanul ilustreaza cu precadere programul estetic al lui Calinescu. În conceptia criticului, un roman este viabil în masura în care aduce existenta unei lumi de tipuri. În spirit clasicist, el pledeaza pentru cautarea permanentelor, pentru fixarea universalului si creeaza un roman pentru care alege deliberat formula balzaciana. El reface clasicismul în sensul ca deplaseaza elementele de viziune si de structura spre modernitate.
În acest roman realist autorul încearca sa zugraveasca o fresca sociala (mediul românesc citadin, la începutul secolului al XX-lea) si foloseste ca sursa de inspiratie experienta lui de viata si pe a altora.
Subiectul romanului este construit în functie de personajul Felix Sima. Evenimentele sunt integrate în largul curs al istoriei unei mosteniri, conflictului romanului, în aceasta perspectiva, avându-si izvorul în dorinta de înavutire agresiva a clanului Tulea.
Naratorul omniscient si obiectiv creeaza un univers verosimil în care lumea reala este reflectata ca într-o oglinda. Naratorul omniscient nu participa la evenimente nici ca personaj, nici ca martor. Cel mai des, lumea este vazuta prin ochii protagonistului. De aceea, cititorul are acces la gândurile personajelor, întelege mai bine felul în care acestea vad lumea.
Actiunea romanului cuprinde doua planuri epice: cel erotic, în care evolueaza Otilia si Felix, si cel social legat de tema mostenirii - mobilizarea clanului Tulea pentru a intra în posesia averii lui Costache Giurgiuveanu. Intriga se dezvolta deci pe aceste doua planuri care se întrepatrund.
Tema principala este cea sociala, cu doua componente, ambele balzaciene. Zugraveste o fresca sociala a burgheziei bucurestene de la începutul secolului al XX-lea, sub determinare social-economica. Imaginea societatii reprezinta fundalul maturizarii unui tânar care, înainte de a-si face o cariera, traieste experienta iubirii si a relatiilor de familie.
Tema iubirii nu ocupa un prim plan, dar creeaza aceasta impresie deoarece dragostea este un sentiment definitoriu pentru orice fiinta. Cuplul Otilia-Felix se impune în categoria esecului provocat din interior. Femeia, surprinzator de matura, se declara frivola si inferioara barbatului. Ea se opune casatoriei, desi mostenirile ar fi asigurat un trai decent, pe motiv ca i-ar frâna cariera lui Felix. În realitate, Otilia îsi apara libertatea si îsi urmeaza natura.
Tema mostenirii aduce în prim plan problema banului, a averii, care influenteaza adânca viata a individului, îi confera demnitate si putere în raport cu semenii sai. Ca în romanele lui Balzac, majoritatea personajelor urmaresc la modul obsesiv sa între în posesia unei mosteniri care sa le schimbe destinul.
Conflictul romanului se bazeaza pe relatiile dintre cele doua familii înrudite, care sugereaza universul social pentru tipurile umane realizate. O familie este cea a lui Costache Giurgiuveanu, posesorul averii, si Otilia Marculescu, adolescenta orfana, fiica celei de-a doua sotii decedate. Aici apare si Felix Sima, fiul surorii batrânului, care vine la Bucuresti pentru a studia medicina si se cazeaza la tutorele sau legal, Mos Costache. Un alt intrus în aceasta familie este Leonida Pascalopol, prieten al batrânului, pe care afectiunea pentru Otilia îl aduce în casa acestora.
Cealalta familie în jurul careia se organizeaza subiectul operei este familia surorii lui mos Costache, Aglae. Familie înrudita si vecina cu prima, ea aspira la mostenirea averii batrânului.
Istoria unei mosteniri include doua conflicte: primul este iscat în jurul averii batrânului, iar al doilea destrama familia Tulea din cauza interesului lui Stanica tot pentru aceeasi avere.
Competitia dintre anumite personaje (adversitatea manifestata de Aglae împotriva orfanei Otilia) este data de dorinta de înavutire a familiei Tulea, mai exact a Aglaiei si a lui Stanica Ratiu. Scopul lor este de a dobândi banii, casa, actiunile, proprietatile, lucrurile, pamântul lui Costache Giurgiuveanu dupa ce acesta moare si a dobândi astfel un statut social mai bun. Seful în familia Tulea este Aglae, un personaj balzacian ce întruchipeaza dorinta agresiva de îmbogatire pornita dintr-un instinct familial. Neavând încredere decât în avere, ea desconsidera activitatea intelectuala, convinsa fiind ca “cine citeste prea mult se scrânteste”, iar “facultatatea este pentru baietii de bani gata”. Sora lui mos Costache împroasca fara retinere cu dusmanie pe cei care ar putea sa-i lezeze intentiile de a intra în posesia averii râvnite.
Banul în societate este “zeul suprem”, o valoare într-o societate degradata moral, de aici rolul mostenirii în subiectul romanului dat.
Competitia pentru mostenirea batrânului avar este un prilej pentru observarea efectelor, în plan moral, al obsesiei banului. Batrânul avar, proprietar de imobile, restaurante, actiuni, nutreste iluzia longevitatii si nu pune în practica nici un proiect privitor la asigurarea viitorului Otiliei, pentru a nu cheltui. Clanul Tulea urmareste fiecare miscarea a celor din casa batrânului si pun la cale planuri strategice. Aglae asteapta sa-i moara fratele, îi asediaza casa si da ordine severe pentru a împiedica înstrainarea oricarui obiect din proprietatea batrânului. Desi are o afectiune sincera pentru fata, mos Costache amâna înfierea ei, de dragul banilor si din frica de Aglae. Stanica Ratiu urmareste si el, ca si Aglae, sa parvina si viseaza averea Clanului Tulea, dar sustrage banii lui mos Costache.
Lupta acerba pentru mostenire influenteaza mai multe destine si concentreaza toate energiile clanului Tulea, casa lui mos Costache este continuu supravegheata si asediata atunci când batrânul se îmbolnaveste. Atunci când sufera un puternic atac cerebral, mos Costache se gândeste mai serios la viitorul Otiliei si-i încredinteaza lui Pascalopol trei bacnote pentru a le depune la banca în contul “fe-fetitei” lui, dar se razgândeste. În timpul celui de-al doilea atac al bolii batrânului, Stanica profita de absenta lui Felix si a Otiliei si de neatentia Aglaiei si fura banii batrânului de sub salteaua pe care zacea, provocându-i moartea.
Fata de mostenire, Felix, Otilia si Pascalopol au o atitudine defensiva, în constructia romanlui fiind pusa în antiteza cu clanul Tulea si Stanica Ratiu. Si George Calinescu a mentionat ca Felix si Otilia sunt, în roman, ”în calitate de victime si termeni angelici de comparatie”.
Din acesta perspectiva, romanul devine un tablou al moravurilor micii burghezii bucurestene de la începutul secolului al XX-lea.
Aspectele avaritiei, lacomiei si parvenismului sunt supuse observatiei si criticii î în romanul realist.
Specific operei balzaciene, si în romanul “Enigma Otiliei” viata sociala este studiata având permanent viziunea unitatii ansamblului. În “Enigma Otiliei” Calinescu adopta o perspectiva de moralist clasic, o analiza la stadiul de observatie a eticii umane, pe care o diferentiaza pe tipuri.