Particularitatile unui roman al experientei din perioada interbelica: Maitreyi de Mircea Eliade

Romanul experientei reprezinta o categorie a romanului interbelic, bazata pe crearea impresiei de autenticitate, de tangibil, prin utilizarea unor elemente care tin de realitate (pagini de jurnal, scrisori, biografii reale etc.) sau prin fabricarea acestora, cu rolul de a mima realitatea.
Proza experientei este una a subiectivitatii si a autenticitatii, a unei intense trairi la nivel spiritual, traduse prin trecerea unor evenimente exterioare în planul profund interior, definitoriu, al personajelor. Stilistic, romanul este caracterizat de sinceritatea exprimarii, de surprinderea vietii prin intermediul unei tendinte anticalofile, de refuz al scrisului frumos, împodobit. El tinde, asadar, catre confesiune, dând impresia cititorului ca este martor al unei experiente traite pas cu pas, asemeni unui sir de capturi din viata personajelor.
Romanul Maitreyi scris de Mircea Eliade, aparut în 1933 si bucurându-se de un mare succes din partea criticii si a publicului, este un roman modern subiectiv, erotic si în acelasi timp exotic. Având la baza notatiile scriitorului din perioada în care s-a dedicat studiilor de orientalistica la Universitatea din Calcutta, el prezinta erosul ca pe o constanta a trairii umane, dar si ca pe un element misterios, profund marcat de perceptia culturala si de traditie. Din punct de vedere spatial si temporal, actiunea se desfasoara la începutul secolului, pe tarâmul misterios al Indiei.
Tema romanului Maitreyi este incompatibilitatea, atât la nivel afectiv, emotional, cât si structural, între civilizatia europeana si cea orientala, incompatibilitate ilustrata printr-o poveste de dragoste care lupta cu imposibilul.
Constructia discursului narativ cunoaste trei niveluri: acela al jurnalului intim al naratorului, care surprinde cu fidelitate perceptia scriitorului la momentul desfasurarii evenimentelor, acela al notatiilor ulterioare ale acestuia, completari survenite pe baza impresiilor resimtite ulterior, si cel al confesiunii naratorului, supuse rememorarii.
Incipitul surprinde starea de incertitudine, de regret si frustrare a personajului-narator în fata imposibilitatii de a regasi, printre notele din jurnalul sau, o data precisa: aceea a primei întâlniri cu Maitreyi, femeia care i-a schimbat cursul vietii.
Actiunea romanului se dezvaluie, asemeni unui mosor de ata, prin intermediul starilor pe care Allan, tânarul inginer englez care vine în Calcutta dornic sa îsi faca o cariera, le resimte în timp ce reciteste întâmplarile consemnate în jurnalul sau din acea perioada. Existenta unui astfel de element este specifica romanului modern al experientei, fiindca releva într-un mod obiectiv o serie de întâmplari puse pe seama autenticitatii.
Povestea lui Allan debuteaza odata cu întâlnirea acestuia cu inginerul indian Narendra Sen. Barbatul reprezinta conditia care duce la desfasurarea viitoare a actiunii, fiindca, prin intermediul lui, Allan o întâlneste pe fiica acestuia, Maitreyi. Cu toate ca la început fata i se parea respingatoare, odata cu mutarea sa în casa familiei Sen, el devine tot mai tulburat de prezenta ei.
Cu o mentalitate puternic influentata de cultura europeana, Allan percepe gresit apropierea dintre el si Maitreyi, pe care parintii fetei o încurajeaza, vazând-o ca pe o viitoare casatorie planuita de cei doi.
Tot mai atras de misterul tinerei fete, cu o vasta cultura atât în domeniul literaturii, cât si al valorilor traditionale, Allan începe sa doreasca apropierea de Maitreyi. Jocurile seductiei practicate de fata în modul misterios si naiv cu care Allan nu este familiarizat, nu fac decât sa creeze o intimitate tulburatoare între cei doi.
Sub pretextul învatarii limbii franceze de catre ea si a bengalezei de catre el, tânarul se lasa prins în mrejele indiencei, trecând de la negare la apoteoza, pâna la dorinta arzatoare de a-si abandona religia si de a trece la hinduism. Fata simte ca iubirea pentru Allan a fost „poruncita de cer”, asa ca, înainte de a i se darui, oficiaza o logodna mistica, ai carei martori sunt lacul, pamântul, padurea si cerul, elemente cosmice care pun iubirea sub semnul predestinarii.
Fericirea îndragostitilor este însa spulberata atunci când parintii fetei afla tot ce se petrecuse de la sora ei, Chabu. Allan afla ca familia Maitreyiei nu dorise niciun moment casatoria lor, fiindca ea ar fi fost imposibila, este alungat din casa, iar efectele nefaste ale iubirii lor nepermise se rasfrâng iremediabil asupra tuturor. Tatal orbeste, Chabu moare, iar Maitreyi, care ia asupra ei toata vina, se daruieste unui vânzator de fructe, sperând sa fie alungata din casa si sa îl regaseasca astfel pe Allan.
Tânarul englez rataceste o vreme, pierdut, prin Calcutta, ca apoi sa se retraga în muntii Himalaya, pentru a se vindeca de Maitreyi. O întâlneste pe Jenia Isaac, o femeie simpla cu care petrece o noapte. Prezenta ei nu face decât sa îi confirme absolutul sentimentelor pentru bengaleza care va ramâne o obsesie si o enigma de nedepasit odata cu anii, ceea ce face ca finalul romanului sa fie unul deschis. Scris în stilul epocii, finalul nu explica nimic, ci noteaza, ca si în Ultima noapte de dragoste,întâia noapte de razboi de Camil Petrescu, îndoiala: „...Si daca n-ar fi decât o pacaleala a dragostei mele? De ce cred? De unde stiu? As vrea sa privesc ochii Maitreyei...”
Cele doua personaje ale romanului sunt construite ca doi reprezentanti ai unor culturi complet diferite. Allan, europeanul rational, pentru care totul se reduce la înlantuirea cauza-efect, se implica într-o experienta erotica initiatica, prin care ajunge la un nivel de interiorizare care îi zdruncina din radacini vechile credinte si principii. Ajunge sa se îndragosteasca sincer si absolut de tânara indianca, fiind captivat de jocul misterului si al ezotericului pe care Maitreyi îl practica aproape inconstient.
Ea este o tânara crescuta într-o cultura a simturilor, a cosmicului, a naturalului si a iubirii traite pâna la cel mai intens nivel spiritual, si ramâne pentru Allan un mister de nepatruns. Este cea care îl initiaza pe tânar în iubire, în ciuda experientei lui mai vaste, si risca totul pentru el, fiindca simte ca iubirea lor este pusa sub semnul fortelor superioare. Relatia de iubire a celor doi este una a trairilor pasionale, a unor etape prin care trec fara sa opuna rezistenta, fiindca sunt învaluiti de magia sentimentelor mai presus de fizic si real.
Din punct de vedere compozitional, romanul este strucurat în cincisprezece capitole, întâmplarile fiind narate la persoana I, perspectiva fiind aceea a personajului-narator, cu focalizare interna. Tehnica narativa este una moderna, facându-se apel la fluxul memoriei, care dizolva cursul firesc al povestirii în îmbinarea prezentului cu trecutul în diferitele lui etape.
Primul roman exotic din literatura româna, Maitreyi este mai mult decât o poveste de dragoste. Este un roman al experientelor superioare, al trairilor spirituale care strabat rigorile unor culturi incompatibile, al unui conflict dintre eros si luciditate care dezlantuie fortele universale si îi transforma pe protagonisti în proiectii ale cosmicului în lumea materiala. Romanul dovedeste din plin estetica la care a aderat Mircea Eliade, punând problema raportului literatura / viata în aceiasi termeni ca si Camil Petrescu: autenticitate, de-teatralizare, experienta interioara, luciditate. De altfel, autorul declara ca apreciaza un om, o gândire sau o opera „dupa autenticitatea lor, adica dupa gradul de apropiere de coincidenta existenta = creatie”.