Personajul preferat dintr-un text narativ sau comedie apartinând lui I.L.Caragiale

Consider ca afirmatia lui Paul Zaripofol cu privire la personajele lui Caragiale este adevarata si subliniaza modul în care acesta da viata unor „papusi de caracter", le da credibilitate, facându-le sa para atât de reale.
În primul rând, I.L.Caragiale nu se remarca doar prin arta compozitiei, a structurii conflictelor, ci si prin talentul exceptional în ceea ce priveste realizarea personajelor. Caragiale a creat personaje vii, reprezentative pentru societatea timpului respectiv, fiecare având identitatea sa bine precizata, trasaturi specifice, modul sau de a gandi si de a se exprima. Personajele sale sunt asadar tipuri umane, personaje de factura clasica, având ca dominanta o trasatura careia i se subordoneaza celelalte trasaturi, pentru ca personajele, desi tipice, nu sunt realizate schematic, ci sunt privite în complexitatea lor. Astfel, exista trasaturi comune si trasaturi individuale care se contopesc în realizarea personajului caragialesc.
În al doilea rând, asa cum spunea Paul Zaripofol „Caricatura în opera lui Caragiale este îndeobste eminent amuzanta", acest amuzament fiind stârnit de întâmplarile prin care trec si de situatiile în care sunt puse personajele. Din personajele comediei „O scrisoare pierduta", cel mai expresiv consider ca este Nae Catavencu. Avocat, directorul ziarului „Racnetul Carpatilor", seful opozitiei politice din judet, ilustreaza tipul demagogului si al parvenitului. Este fondator si presedinte al Societatii Enciclopedice „Aurora Economica Româna", a carei prescurtare – A.E.R. – este sugestiva pentru statutul de societate fantoma, prin care îsi însuseste ilegal sume importante de bani. Dovada ilegalitatilor financiare este polita falsificata pe care o gaseste, fara efort, Trahanache: „Girurile astea doua cu care onorabilul domn Catavencu a ridicat cinci mii de lei de la Sotietate, sunt tot pentru enteresul tarii?".
În al treilea rând, Caragiale „a dat adeseori figurilor lui un mecanism de marionete, dar exceptionala lui capacitate de observare le-a facut sa fie papusi de caracter", asa cum sustine Paul Zaripofol. Comicul de caracter releva însusirile ce reies, în mod indirect, din atitudinea, faptele si vorbele acestui politician, iar în mod direct din didascalii sau din relatiile cu celelalte personaje. Nae Catavencu este ridicol, principalele trasaturi decurgând din manifestarea diversificata a comicului. Patron de ziar si conducatorul opozitiei politice, Catavencu vrea sa para un cetatean onorabil, dator sa informeze opinia publica despre moravurile amoroase ale prefectului, dar în esenta este un santajist josnic, folosind scrisoarea ca unealta în dorinta de a obtine postul de deputat („Vreau... mandatul de deputat, iata ce vreau: nimic altceva!"). Parvenit, grosolan si impostor, se conduce dupa deviza „scopul scuza mijloacele", pusa însa, din pricina inculturii, pe seama „nemuritorului Gambetta", pe care-l confunda cu Niccolo Machiavelli, de altfel, celebru pentru acest principiu al succesului în parvenitism. Catavencu este înfumurat si impertinent atâta timp cât se afla în posesia scrisorii, arma santajului („Ma omoara vampirul! prefectul asasin! ajutor!", striga el de la fereastra când este atacat de Tipatescu), dar devine umil, slugarnic si lingusitor atunci când pierde scrisoarea: „În sanatatea iubitului nostru prefect! Sa traiasca pentru fericirea judetului nostru!". Prin comicul de situatie reies, în mod indirect si alte trasaturi ale lui Catavencu. Lipsit de demnitate si de coloana vertebrala, el conduce manifestatia festiva în cinstea rivalului sau politic, Dandanache, fara niciun scrupul, intuind ca sansa de a câstiga în viitor este legata de Zoe. Demagogia este principala trasatura de caracter a lui Catavencu „nu bratul care loveste, vointa care ordona e de vina", iar atunci când ea îmbraca forme de patriotism, personajul este de un ridicol desavârsit: „Nu voi, stimabile, sa stiu de Europa d-tale, eu voi sa stiu de România mea si numai de România...".
Nu în ultimul rând, comicul de limbaj si cel onomastic ajuta la caracterizarea personajului si la conturarea caracterului sau fatarnic. Comicul de limbaj se manifesta mai ales în discursurile politicianului, care reliefeaza personajul semidoct, dar infatuat, plin de importanta. Atunci când ia cuvântul la adunarea electorala care precede alegerile, Catavencu îsi construieste cu ipocrizie „o poza" de patriot îngrijorat de soarta tarii, rostind cu greu cuvintele din cauza emotiei care-l îneaca, dramaturgul evidentiind aceste atitudini ridicole prin didascalii: „Iertati-ma, fratilor, daca sunt miscat, daca emotiunea ma apuca asa de tare... suindu-ma la aceasta tribuna... pentru a va spune si eu... (plânsul îl îneaca mai tare)... Ca orice român, ca orice fiu al tarii sale... în aceste momente solemne... (de abia se mai stapâneste) ma gândesc... la tarisoara mea... (plânsul l-a biruit de tot) la România... (plânge)". Ignoranta lui Catavencu este evidenta atât din nonsensul afirmatiilor – „Industria româna e admirabila, e sublima putem zice, dar lipseste cu desavârsire". Aceeasi lipsa elementara de cultura rezulta si din confuzii semantice, Catavencu numindu-i „capitalisti" pe locuitorii capitalei, iar el autocaracterizându-se „liber-schimbist".
Prin comicul onomastic, se sugereaza, indirect, firea de mahalagiu, de palavragiu a lui Catavencu, întrucât "cata" înseamna persoana rautacioasa, cicalitoare, iar cuvântul „cataveica" numeste o haina cu doua fete, de unde reies, indirect, ipocrizia si demagogia individului.
În concluzie, principalele mijloace artistice de caracterizare a personajului sunt sursele comicului, foarte variate si sugestive, în conturarea trasaturilor etice remarcându-se comicul de situatie, de caracter, de limbaj si de nume. Dialogul si monologul constituie modalitati de caracterizare indirecta, ca si vorbele, faptele si gândurile personajului, caracterizarea directa fiind facuta de catre celelalte personaje sau de catre dramaturg. Prin indicatiile scenice, care sunt adevarate fise de caracterizare, dramaturgul îsi „misca" personajele, le da viata si credibilitate, facându-le atât de reale, încât traiesc si în zilele noastre.