Tema familiei într-un text narativ: Morometii de Marin Preda

Tema familiei este una dintre cele mai întâlnite din literatura, permitând surprinderea unui complex de interrelationari umane. Complexitatea pe care o impune ilustrarea unor astfel de relatii umane presupune desfasurari epice ample, fapt ce implica abordarea acestei teme în specii realiste precum nuvela si romanul.

Relatiile dintre doua personaje ale unui text narativ, apartinand lui Camil Petrescu - Patul lui Procust

Camil Petrescu (1894-1957) a fost un scriitor cu mari valente spirituale, manifestate în mai multe domenii ale creatiei literare: poezie, proza, dramaturgie, eseistica.
Înscris în modernismul lovinescian al epocii, Camil Petrescu s-a orientat, atât în romane, cât si în teatru, spre o tematica înalta si grava: iubirea, razboiul, moartea, absolutul, destinul. Personajul camilpetrescian este un intelectual de elita, un om care „a vazut idei”, un cautator al absolutului.
„Patul lui Procust” (1933) este cel mai bun roman al lui Camil Petrescu si una dintre cele mai originale creatii din proza româneasca moderna.
Titlul romanului trimite la o experienta filozofica: constien¬tizarea neînduratoarei cenzuri prin intermediul unui proces de lucida comunicare. În plan estetic, ideea se traduce printr-o reprezentare subiectiva a realitatii, caci, dupa cum se afirma în notele auctoriale ale romanului, un scriitor este un om care exprima în scris cu sinceritate ceea ce a simtit, ceea ce a gândit, ceea ce i s-a întâmplat, însa autorul propune mai multe proiectii ale dramei individuale, deschizând perspectiva unei comunicari partiale între personaje.
Camil Petrescu si-a conceput naratiunea ca pe o evadare din matricea atât de bine cunoscuta a romanului traditional. Schimbarea rolurilor, precum si a raporturilor narator-personaj tin de o schema conform careia cunoasterea presupune o confruntare între sferele constiin¬tei pure.
Personajele sunt caracterizate printr-o modalitate inedita, ele fiind vazute din mai multe perspective ca într-un sistem de oglinzi paralele. Desi relativizate de jocul perspectivelor, personajele se constituie antitetic, împletindu-si destinele. Aceasta tehnica narativa pe care o aplica scriitorul modifica partial conceptul de personaj, care nu mai este un tip literar definit prin exterior, ci unul care se auto-constituie prin marturisire sau care este „reflectat’’ în constiinta celorlalti.
Scriitorul îsi numeste romanul „dosar de existente” (în subsolul primei pagini), acest „calificativ” fiind materializat prin lipsa unui personaj principal. Fiecare personaj îsi face aparitia în centrul atentiei pentru a lasa mai apoi loc la un altul, apoi la altul. Doamna T, George Demetriu Ladima, Fred Vasilescu si Emilia Rachitaru sunt cei patru protagonisti ai romanului.
Principalele modalitati de analiza psihologica utilizate de Camil Petrescu constituie tehnici specifice romanului modern psihologic, pe care le îmbina, cu maiestrie si talent: monologul interior, dialogul, introspectia constiintei si a sufletului, retrospectia, autoanaliza si auto-introspectia, care scot în evidenta zbuciumul interior al personajelor, cauzat de aspiratia spre absolut.
Ladima este tipul intelectualului, poet talentat si gazetar intransigent, care cumuleaza toate celelalte trasaturi generale ale personajului camilpetrescian: intelectual lucid, analitic, inadaptat social, hipersensibil, însetat de adevar si demnitate. El traieste în lumea ideilor pure, având iluzia unei iubiri ideale si aspirând catre demnitatea umana absoluta în profesia de ziarist, ca esente existentiale.
Ladima apare reflectat în constiinta personajelor care intra în contact cu acesta. Pentru Emilia, Ladima este un barbat naiv, „cam aiurea” , posomorât si lipsit de sarm. Pentru Fred este un om serios, de reala distinctie, un intelectual de o calitate aparte. Mai mult de atât, Fred vede în Ladima un frate de suferinta, singurul om de pe lume caruia i-ar putea încredinta taina nefericitei sale iubiri: „N-as putea sa spun ce bucurie m-a cuprins la vederea omului acesta, care înca de la Movila îmi daduse o impresie de loialitate si bravura...Îl simteam ca pe un frate bun...”.
Dintr-o scrisoare, adresata „Emy scumpa” reiese mândria lui Ladima pentru „logodnica” lui, asa cum o prezinta pe Emilia celor mai buni prieteni ai sai, Bulgaran, Cibanoiu si Penciulescu, invitându-i pe toti într-o seara la masa. Pentru ca Emilia nu se putea ridica la nivelul cultural al celor prezenti se plictiseste si hotaraste sa plece.
Uimirea lui Fred, la citirea scrisorilor de dragoste ale lui Ladima adresate Emiliei, este pe parcurs ce avanseaza cu lectura din ce în ce mai mare, deoarece el nu poate sa înteleaga cum „un om atât de serios, un profesor ca înfatisare, poate sa iubeasca o femeie vulgara ca Emilia, pe care orice barbat putea s-o aiba contra unei sume de bani”. Tânarul se întreaba, uluit, cum un intelectual rasat ca Ladima nu s-a gândit „nicio clipa ca faptul acesta, daca s-ar afla, l-ar compromite...”. Fred Vasilescu încearca sa gaseasca explicatii logice acestei pasiuni degradante si presupune ca Ladima „se amagea cu oarecare luciditate”, parându-i-se incredibila sinceritatea îndragostitului, care este cu totul în dezacord cu însusirile deosebite ale intelectualului, ba, mai mult, considera absurda ideea ca Ladima sa creada în aceasta dragoste.
Sinuciderea lui Ladima este privita cu acelasi subiectivism al punctelor de vedere diferite (relativismul). Fred considera sinuciderea ca urmare a vietii mizerabile, vulgare, din vârtejul careia Ladima nu are puterea sa se smulga; procurorul care ancheteaza cazul crede ca ziaristul facuse un gest pasional din cauza doamnei T., deoarece scrisoarea sinucigasului îi era adresata acesteia; Cibanoiu opineaza ca prietenul sau îsi pierduse credinta în Dumnezeu, neputându-se ridica deasupra mizeriei cotidiene; Emilia sustine ca a recurs la acest gest „din mizerie”, pentru ca „nu mai mânca poate nici o data pe zi”. Una dintre cele doua „taine” ale romanului prinde astfel contur.
Fred Vasilescu este fiul lui Tanase Lumânararu, industriasul multimilionar asociat în diferite afaceri cu politicianul liberal Nae Gheorghidiu (personaje conturate în romanul „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de razboi”) si definit de Pompiliu Constantinescu ca fiind „un fel de intersectie a tuturor celorlalte personaje”.
Portretul fizic este conturat în mod direct abia în epilogul al II-lea din finalul romanului, cu prilejul mortii impresionante a pilotului, când nu mai ramasese nimic din „tânarul blond, cu obrazul limpede, cu trasaturi regulate si evidente ca un cap de statuie greceasca, doar cu fruntea putin cam boltita deasupra ochilor verzi adânci”, al carui „corp vânjos” avusese „miscari mladioase de haiduc tânar, afemeiat si gânditor”.
Portretul moral se fundamenteaza, indirect, pe îmbinarea subtila dintre esenta si aparenta, dintre profunzimea spirituala si o mediocritate afisata, fiul milionarului parând sa nu aiba alte preocupari decât sportul, moda si femeile, dar în fondul sau, un tânar sensibil, inteligent si serios. Încadrându-se perfect în tipul personajului camilpetrescian si modern, Fred Vasilescu este intelectualul lucid, autoanalitic, hipersensibil, asemenea lui Ladima si Gheorghidiu. Cu toate ca este îndragostit de doamna T., Fred o evita, fiind capabil sa paraseasca o femeie care-i este superioara, probabil din cauza aceluiasi orgoliu ce individualizeaza personajele lui Camil Petrescu.
Dragostea pentru doamna T. ramâne o enigma, iar moartea lui în accidentul de avion poate fi si o sinucidere, motivul fiind ascuns cu grija, ca si în cazul lui Ladima. Ambele destine, al lui Ladima si al lui Fred, sunt dramatice prin intensitatea iubirii, desi una reprezinta imaginea rasturnata a celeilalte: Ladima trebuie sa-si diminueze capacitatea spirituala, sa coboare la nivelul vulgaritatii Emiliei, Fred, dimpotriva, simte ca este sub iubirea superioara a doamnei T., temându-se ca n-ar putea da atât de multa dragoste câta i se cere. Legatura celor doua destine este întâmplatoare, prin scrisorile lui Ladima, pe care Fred le citeste cutremurat, întelegând dincolo de cuvinte tragedia prietenului sau, cu care, comunicase printr-un flux spiritual, dincolo de ratiune: „Era singurul pe lume caruia i-as fi încredintat taina, pe care n-o stiu nici parintii mei, faptul cumplit care e cancerul vietii mele, care ma face sa fug de-o femeie iubita. Posibilitatea de a povesti cuiva cat sufar m-ar fi usurat poate ca filtrarea sângelui”. Ceea ce îl frapeaza foarte mult pe Fred acum, când citeste rândurile scrise de Ladima pentru Emilia, este noua ipostaza în care i se arata acesta; drama amicului sau, pe care nu o banuia atunci când se întâlneau, capata dimensiunile ei reale.
Personalitatea lui Fred Vasilescu se mentine enigmatica, sfârsitul sau pendulând între accident de avion si sinucidere. El moare, a doua zi dupa predarea caietelor în care confesiunile lui sunt o permanenta auto-introspectie, ca si când scrisul l-ar fi ajutat sa se izbaveasca de suferinta prin analiza lucida a „cancerului” vietii lui, iubirea. Încercând sa înteleaga viziunea lui Ladima asupra Emilie, Fred ajunge sa analizeze în paralel si iubirea lui cu doamna T. Taina iubirii lui reintra, prin moartea eroului, în circuitul marilor taine ale Universului: „Taina lui Fred Vasilescu merge poate in cea universala fara niciun moment de sprijin adevarat, asa cum, singur a spus-o parca, un afluent urmeaza legea fluviului”, fraza care încheie romanul, ca o concluzie ideatica sugestiva pentru conceptia estetica a lui Camil Petrescu.
Modernismul romanului e definit de subtilitatea si profunzimea analitica a constiintelor, de dramele interioare suferite din iubire si demnitate, de identificarea deplina a timpului subiectiv cu cel obiectiv, de faptul ca personajele sunt în acelasi timp si naratori.

Tema si viziunea despre lume intr-un text poetic eminescian:-Lacul de Mihai Eminescu

Dintre elegiile eminesciene ce îmbina în mod armonios sentimentul erotic cu sentimentul naturii, „Lacul” este una dintre cele mai cunoscute.
Tinând seama de titlul acesteia, reluat prin inversiune în primul vers, am fi tentati sa consideram poezia un pastel. La Eminescu nu se poate însa vorbi de pasteluri, în maniera în care a cultivat Alecsandri aceasta specie, pentru ca Eminescu nu este niciodata un contemplator detasat de cadrul natural descris, ci este parte componenta a peisajului, iar reflectarea se face de pe pozitia celui care este în mijlocul naturii.
Specia preferata, pe care o ilustreaza si poezia „Lacul”, este idila care îmbina în mod armonios sentimentul iubirii cu sentimentul naturii.
Discursul liric da glas dorintei de iubire, unui vis de iubire ideala desfasurata în sânul naturii care, prin transfigurare devine martor si ocrotitor al idilei.
Compozitional, poezia formata din cinci catrene este structurata în trei secvente poetice construite simetric. Prima secventa este formata din strofa întâi si primele doua versuri din strofa a doua si infatiseaza cadrul natural real; secventa a doua, reprezentata de strofa de mijloc, prezinta visul de iubire, iar cea de-a treia secventa este construita simetric cu prima, prin revenire la cadrul natural real.
Discursul liric transmite gradat diferite stari sufletesti. Astfel, in prima parte, folosind verbele la indicativ prezent, este construit un cadru natural romantic, specific eminescian, creat prin personificare ca fiind in consonanta cu trairile eului liric. Epitetele cromatice („albe”, „albastru”, „galbeni”) contureaza un tablou viu, colorat si luminos care, personoficat („tresarind”, „cutremura”), transmite sentimentul de asteptare a iubitei, trait de eul liric. Starea de încordare proprie eului liric este sugerata prin enumeratie si repetitie: „Si eu trec de-a lung de maluri/Parc-ascult si parca astept/ Ea din trestii sa rasara.”
Ce-a de-a doua secventa poetica, construita in exclusivitate cu verbe la conjunctiv ce sugereaza o stare de incertitudine, de nesiguranta( „sa sarim”, „sa plutim”, „sa scap”) transmite visul de dragoste, speranta împlinirii unei iubiri ideale, construind unul din cele mai frumoase pasaje erotice din lirica eminesciana. Confesiunea eului liric este sustinuta de verbe la persoana întâi, plural, acesta imaginându-se într-o consonanta perfecta cu iubita care însa nu este definita, fiind numita o singura data prin pronumele de persoana a treia singular ea. Natura descrisa in prima strofa ca martora a idilei, devine acum prin personificare partenerul îndragostitilor. Epitetele personificatoare antepuse( „blânda luna”, „lin fosneasca”, „unduioasa apa”) sugereaza o natura ocrotitoare. Trairea afectiva creste în intensitate, stare intima sugerata de dativul etic(„sa-mi cada lin pe piept”).
Trezirea din acest vis, revenirea la realitate se face prin intermediul conjunctiei adversative „dar” cu care începe ultima secventa lirica alcatuita simetric cu prima. Dar, daca, de exemplu, prin inversiune în prima secventa lirica se aducea în prim-plan natura prin antepunerea epitetelor „singuratic” si „în zadar” ca si cele doua verbe „suspin” si „sufar” aduc în atentie deziluzia, tristetea si însingurarea eului liric. Asonanta creata prin reluarea consoanelor siflante”s,z” sugereaza parca plânsul interior al eului liric. În consonanta cu aceasta traire, natura personificata simte parca aceeasi traire sufleteasca sugerata de constructia metaforica cu valoare de epitet personificator: ”încarcat cu flori de nufar”.
În ciuda simplitatii aparente a poeziei, din text se degaja o vraja aparte datorita muzicalitatii versurilor, plasticitatii, imaginilor, a îmbinarii imaginii vizuale „nuferi galbeni îl încarca” cu imaginea auditiva: „Vântu-n trestii lin fosneasca” precum si a atmosferei generate de cadrul natural. Desi iubirea ramâne neîmplinita, atmosfera este senina si de calma resemnare.
Poezia „Lacul” este o creatie lirica de dragoste si de natura, o idila cu elemente de pastel în care se îmbina sentimentul dragostei pentru fiinta iubita cu adoratia fata de frumusetile naturii.

Demonstratia apartenentei unui text liric studiat la estetica directiei traditionaliste

Ion Pillat este un poet traditionalist a carui activitate literara poate fi încadrata în perioada interbelica. Opera sa se afla la confluenta curentelor literare, înglobând elemente romantice, parnasiene, simboliste clasice, dar si motive autohtone, deci traditionaliste.
Poetul debuteaza cu volumul „Visari pagâne” în 1912 dupa care urmeaza „Eternitati de-o clipa” unde se observa atasamentul lui fata de simbolism. Poezia maturitatii este reprezentata de volumele „Gradina între ziduri” si „Pe Arges în sus” unde se evidentiaza foarte bine legatura cu pamântul si locurile natale. Volumul „Biserica de altadata” reliefeaza ortodoxismul, iar „Limpezimi” si „Poeme într-un vers” sunt volume de orientare clasica.
Poezia „Aci sosi pe vremuri” face parte din volumul „Pe Arges în sus” aparut în 1923. Acest volum este reprezentativ pentru traditionalismul poetului întrucât poeziile incluse realizeaza imaginea spatiului natal, casa parinteasca, natura câmpeneasca însufletita de amintirile copilariei.
Temele predilecte ale liricii lui Ion Pillat sunt: timpul, spatiul natal si reînvierea trecutului acestea fiind regasite si în poezia „Aci sosi pe vremuri”. Poezia este o meditatie nostalgica pe tema trecerii ireversibile a timpului asociata cu repetabilitatea destinului uman, ciclicitatea vietii.
Titlul este o sintagma ce fixeaza cadrul spatio-temporal al iubirii ce va fi evocata (timp si spatiu mitic, nedefinit), prin indicii de spatiu (adverbul de loc cu forma regionala „aci”), de timp (locutiune adverbiala de timp „pe vremuri”) si forma verbala de perfect simplu („sosi”). Acestea sugereaza ca existenta umana se bazeaza pe experiente repetabile, reluate si retraite de fiecare generatie în parte care simte si traieste asemenea predecesorilor.
Compozitional, poezia este alcatuita din nouasprezece distihuri si un vers final având rolul de laitmotiv al poeziei. Distihurile sunt organizate în mai multe secvente poetice: incipitul, evocarea iubirii „de ieri” a bunicilor, meditatia asupra efemeritatii conditiei umane, iubirea „de acum” a tinerilor si epilogul poeziei. Cele doua planuri, trecutul si prezentul sunt redate succesiv ceea ce accentueaza ideea de ciclicitate a vietii si a iubirii. Se utilizeaza elemente de simetrie si opozitie a planurilor construite pe relatia „atunci” – „acum”. Elemente de recurenta sunt spre exemplu motivul clopotului, însotind doua momente esentiale ale existentei umane – nunta si moartea, simbol al trecerii timpului si laitmotivul din versul final.
Primele doua distihuri reprezinta incipitul poeziei si fixeaza prin intermediul unei metafore: „casa amintirii”, spatiul rememorarii nostalgice a trecutului. Aceste prime versuri reprezinta un pastel în care este descrisa casa ce arata imaginea unor amintiri.
Elementele asociate casei „obloane”, „poarta”, „zavor”, versul „Paianjeni zabrelira si poarta, si zavor” si personificarea „îmbatrânira plopii” sugereaza trecerea timpului, degradarea elementelor survenita odata cu trecerea timpului; se contureaza astfel o imagine a unui loc pustiu si parasit, dar se si accentueaza ideea de spatiu privilegiat, izolat, accesibil numai urmasului care poate reînvia trecutul în amintire.
Trecutul este activat prin prezentarea bunicii cu nume mitologic Caliopy (muza poeziei si a elocintei în mitologia greaca).
Urmeaza o zona narativ-epica unde se poate urmari întâlnirea bunicilor, îndragostitii de altadata. Totul se desfasoara respectând un ceremonial. Bunicul asteapta sosirea berlinei din care coboara tânara „în larga crinolina”. Prezenta berlinei accentueaza imaginea trecutului. Bunicul îi recita iubitei capodopere ale literaturii romantice, iar sunetul clopotului însoteste protector cuplul de îndragostiti. Acestia par ca vor sa conserve momentele, dar trecerea timpului a afectat pâna si aceasta atmosfera de basm. Meditatia poetica, tonalitatea elegiaca evidentiaza ideea ca eternizarea fiintei umane este posibila doar prin iubire. Eternitatea iubirii, clipa de fericire, este urmata în versul urmator de revenirea la realitatea timpului care trece ireversibil: „De mult e mort bunicul, bunica e batrâna”, portretele fiind singurele care pastreaza imaginile de odinioara ale stramosilor(„Ce straniu lucru: vremea! – Deodata pe perete/ Te vezi aievea numai în stersele portrete.”)
Prin intermediul unei comparatii se realizeaza o paralela trecut-prezent si se face trecerea la planul prezentului: „Ca ieri sosi bunica...si vii acuma tu”. Ca într-un ritual, nepotii repeta gesturile bunicilor. Diferentele tin de moda vremii: iubita coboara acum din trasura, iar îndragostitul îi recita poeme simboliste. Din portretul fizic al iubitei se retine doar detaliul spiritualizat, imaginea ochilor, ieri „ochi de peruzea”, acum „ochi de ametist”.
Sunetul clopotului însoteste din nou momentul întâlnirii îndragostitilor si sugereaza repetabilitatea existentei umane, iar versul final accentueaza trecerea iremediabila a timpului („De nunta sau de moarte, în turnul vechi din sat”).
Muzicalitatea e conferita atât de elementele prozodiei clasice – rima împerecheata, ritmul iambic, masura de 13-14 silabe, de motivul clopotului care este un posibil refren cât si de numele cu sonoritate din secolul al XIX-lea (Eliad, Le lac, Sburatorul) si moderne de la începutul secolului al XX-lea (Francis Jammes, Horia Furtuna)
La nivel morfo-sintactic, timpurile verbale au rolul de a sugera planul trecut si planul prezent evocate în poezie. Verbele la timpul prezent fie ilustreaza permanenta sentimentului de iubire („vii”, „calci”) fie însotesc meditatia pe tema trecerii timpului („te vezi”, „te recunosti”). Verbele la perfectul simplu („sosi”, „sari”, „spuse”) au rolul de a reda rapiditatea gesturilor.
O particularitate a nivelului lexical este folosirea cuvintelor arhaice si regionale în evocarea trecutului: „haiduc”, „potera”, „berlina”, „crinolina”.
Din punct de vedere stilistic, la nivel structural se utilizeaza paralelismul, simetria, antiteza, iar dintre figurile de stil se foloseste cu precadere metafora: „casa amintirii”, „ochi de peruzea”, „ochi de ametist” si comparatia care sustine ideea ciclicitatii („Ca ieri sosi bunica ...si vii acuma tu”).
În concluzie, prin tematica - amintirea trecutului, evocarea copilariei, ciclicitate, simetria povestilor si tonalitatea elegiaca poezia „Aci sosi pe vremuri” apartine liricii traditionaliste.
Horoscop Urania Maya Secret | Muzica Muzica Populara StefBlog - Blog de programator