Romanul modern e o creatie care se foloseste de o povestire pentru a exprima altceva

Cea mai ampla specie a genului epic în proza, cu o actiune diversificata sub raportul planurilor narative si al personajelor, romanul a cunoscut o serie larga de forme si de manifestari în literatura româna. Afirmându-se plenar în perioada interbelica, romanul românesc a adoptat diferite modalitati estetice, de la clasic la modern, de la roman realist la roman mitologic, alegoric. „Romanul modern e o creatie care se foloseste de o povestire pentru a exprima altceva. El continua sa reprezinte totalitatea omului modern; structurile si perspectivele narative sunt foarte diverse, de la punctul de vedere omniscient traditional, la naratiunea impersonala, comportamentista ori mediata de constiinta unui personaj, de la cronologie la metamorfoze ale timpului, de la topos real la alegorizarea spatiului”. ( R. M. Albérès, Istoria romanului modern )
În cazul romanului modern, autorul îsi propune sa „absoarba” lumea în interiorul constiintei, anulându-i omogenitatea si epicul, dar conferindu-i dimensiuni metafizice; nu mai este demiurg în lumea imaginarului, ci descopera limitele conditiei umane; are o perspectiva limitata si subiectiva, completata adesea cu opinii programatice despre literatura (autorul devine teoretician ).
În ceea ce priveste opera, personajul – narator înlocuieste naratorul omniscient, ceea ce potenteaza drama de constiinta, conferindu-i autenticitate; optiunea pentru conventiile epice favorizeaza analiza (jurnalul intim, corespondenta privata, memoriile, autobiografia ); principiile cauzalitatii si coerentei nu mai sunt respectate (cronologia este înlocuita cu acronia ); sunt alese evenimente din planul constiintei, iar din exterior sunt preferate faptele banale, lipsite de semnificatii majore, fara sa fie refuzate insertiile în planul social.
Cititorul se identifica cu personajul – narator, alaturi de care investigheaza interioritatea aflata în centrul interesului; are acces la intimitatea personajului – narator ( mai ales atunci când îi poate „citi” jurnalul de creatie).
Aparut în 1930, romanul Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de razboi a constituit o noutate absoluta în epoca interbelica. Cunoscator al diferitelor teorii filosofice si stiintifice care circulau în epoca, admirator declarat al operei lui Marcel Proust, Camil Petrescu creeaza primul personaj – narator din literatura româna preocupat sa înteleaga în ce consta diferenta între realitate si autosugestie, între absolut si relativ.
Optiunea autorului pentru naratiunea la persoana I, a carei consecinta imediata este limitarea perspectivei narative la un punct de vedere strict subiectiv si, deci, renuntarea la privilegiul omniscientei, marcheaza începutul unei noi ere în istoria romanului românesc, în care „structurile si perspectivele narative sunt foarte diverse, de la punctul de vedere omniscient traditional, la naratiunea impersonala, comportamentista ori mediata de constiinta unui personaj” ( R. M. Albérès, Istoria romanului modern ).
Alcatuit din doua parti care n-au între ele decât o legatura accidentala ( în opinia lui George Calinescu), acest volum inedit ca structura narativa în peisajul epocii este – dupa opinia lui Perpessicius - , romanul „unui razboi pe doua fronturi”: cel al iubirii conjugale si cel al razboiului propriu-zis, ceea ce-i pricinuieste eroului „un neîntrerupt mars, tot mai adânc în constiinta” ( Perpessicius ), pentru ca autorul „se foloseste de o povestire pentru a exprima altceva” ( R. M. Albérès, Istoria romanului modern )
În prefata de la editia din 1955 a romanului, intitulata Cuvânt înainte dupa un sfert de veac, Camil Petrescu marturiseste ca „daca partea întâia a acestui roman e o fabulatie, e adica nascocita […] si deci eroul Stefan Gheorghidiu cu sotia lui sunt pura fictiune, în schimb se poate afirma ca partea a doua a cartii, aceea care începe cu întâia noapte de razboi, este construita dupa memorialul de companie al autorului, împrumutat cu amanunte cu tot eroului”.
Opera se încadreaza în proza de analiza si ilustreaza conceptia estetica a scriitorului despre roman. Camil Petrescu si-a expus conceptia despre proza „noua” în numeroase articole, dintre care unul dintre cele mai importante este Noua structura si opera lui Marcel Proust. Acest studiu ofera unul dinte cele mai interesante puncte de vedere asupra romanului formulate în epoca. Autorul se dovedeste un subtil teoretician, apt sa surprinda în cele mai mici amanunte mecanismul genului romanesc. Pentru Camil Petrescu, literatura – si mai ales romanul – reflecta spiritul epocii sale ( Teorie si roman ).
Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de razboi ilustreaza preocuparea scriitorului pentru a obtine iluzia autenticitatii vietii reale, pentru coborârea actiunii romanului de pe „scena” în strada, adica în viata cotidiana, familiara cititorului.
Actiunea, complexa, se desfasoara pe doua coordonate temporale – una trecuta ( a rememorarii relatiei personajului – narator cu Ela ) si una în desfasurare ( a experientei de pe front a lui Stefan Gheorghidiu ), naratiunea trecând „de la cronologie la metamorfoze ale timpului” ( R. M. Albérès, Istoria romanului modern ). Momentul în care Stefan Gheorghidiu scrie despre sine si despre relatia sa cu Ela nu poate fi precizat. Impresia cititorului este ca Gheorghidiu începe sa-si noteze dubla experienta în perioada concentrarii la Dâmbovicioara ( si, de aceea, tot ce se refera la casatorie, la testament, la neîntelegerile ulterioare cu Ela poate fi considerat ca apartinând planului trecut ) si o continua pe durata primelor saptamâni de razboi. Ultimele rânduri par scrise ceva mai târziu, în orice caz dupa un timp de la ranirea lui Gheorghidiu si lasarea lui la vatra. Între capitolele întâi si sase ale primei parti, pe de o parte, si cele sapte ale partii a doua, pe de alta, exista totusi o diferenta minima, dar sesizabila, de ton, care indica o distanta temporala diferita între diegeza si povestire. Aceasta distanta e mai mica în capitolele despre razboi. Aici apar anticiparile ( prolepsele ), ca si cum momentul în care naratorul noteaza un lucru, acesta nu s-a petrecut realmente, fiind numai probabil. Schimbarea rapida si neanuntata a momentului în care naratorul scrie întâmplarile sustine ideea ca nu se poate vorbi, decât cu îngaduinta, de un jurnal tinut la zi. Aspectul de jurnal e înselator, deoarece autorul amesteca, în jurnal, elemente pur romanesti.
Cu privire la forma pe care naratorul o da povestirii sale, se poate remarca aspectul de jurnal al romanului. În prima parte, forma narativa adoptata ramâne incerta, mai aproape de memorialistica ( „În primavara anului 1916, ca sublocotenent proaspat, întâia data concentrat…” ), decât de autobiografie (care ar pretinde pastrarea neschimbata a momentului în care sunt relatate evenimentele ); nici partea a doua nu clarifica lucrurile pâna la capat. „Jurnalul” contine multiple artificii romanesti, „temporalitatea e indecisa” ( Nicolae Manolescu ).
Centrul de interes al conflictului principal al romanului se deplaseaza de la exteriorul evenimentelor plasate în preajma si în timpul Primului Razboi Mondial la explorarea interioritatii personajului principal, prins în mirajul propriilor iluzii despre dragoste, despre casatorie si despre femeia ideala.
Experienta iubirii, care da substanta primei parti a romanului, este actualizata prin rememorarea relatiei lui Stefan Gheorghidiu cu Ela. A doua parte creeaza iluzia temporalitatii în desfasurare, prin consemnarea evenimentelor care se petrec pe front. Artificiul compozitional din incipitul romanului – discutia de la popota ofiterilor referitoare la un fapt divers din presa vremii ( un sot care si-a ucis sotia infidela a fost achitat ) – permite aducerea în prim plan a uneia dintre temele principale ale romanului – problematica iubirii.
Discutia de la popota este pretextul unei ample digresiuni, pe parcursul careia Stefan rememoreaza etapele evolutiei sentimentului care l-a unit cu Ela. Toate faptele si evenimentele din roman sunt prezentate dintr-o perspectiva unica, subiectiva: „Eram însurat de doi ani si jumatate cu o colega de la Universitate si banuiam ca ma înseala. Din cauza asta, nu puteam sa-mi dau examenele la vreme. Îmi petreceam timpul spionându-i prieteniile, urmarind-o, facând probleme insolubile din interpretarea unui gest, din nuanta unei rochii, si din informarea laturalnica despre cine stie ce vizita la vreuna din matusile ei. Era o suferinta de neînchipuit, care se hranea din propria ei substanta”. Naratorul nu spune ( si nu o va face nici mai târziu ) nimic altceva în afara de banuielile lui. Tot ce afla cititorul despre Ela si despre relatiile dintre soti provine din aceasta sursa, care e departe de a putea fi considerata infailibila sau, macar, obiectiva. Stefan Gheorghidiu recunoaste de la început ca are banuiala infidelitatii Elei si ca aceasta banuiala îi trezeste în suflet cumplite îndoieli. Pe de alta parte, personajul este constient ca îsi agraveaza suferinta prin interpretarea tendentioasa sau prin exagerarea celor mai marunte fapte. Cu alte cuvinte, Gheorghidiu însusi se recomanda ca narator necreditabil al întâmplarilor. De aceea, toate informatiile cu privire la modificarea comportamentului Elei dupa primirea mostenirii de la unchiul Tache nu pot fi interpretate ca exacte. Este posibil ca ea sa se schimbe doar în ochii gelosului ei sot, dat fiind faptul ca „naratiunea e mediata de constiinta unui personaj” (R. M. Albérès, Istoria romanului modern ).
Schimbarea din viata tânarului cuplu aduce în jurul Elei prezente masculine mult mai apte, în opinia lui Stefan, de a o cuceri; astfel, gelozia lui poate fi rezultatul competitiei mai vii decât înainte. Situat exclusiv în interiorul perspectivei lui Gheorghidiu, cititorul nu va sti niciodata cu certitudine daca Ela si-a modificat cu adevarat sentimentele fata de sotul ei, înselându-l cu G. sau daca nu e vorba decât despre imaginatia unui barbat neîncrezator si orgolios. Ceea ce se modifica neîndoielnic este atitudinea naratorului ( Stefan Gheorghidiu ) în raport cu eroina, chiar daca, uneori, el urmareste sa-i creeze cititorului iluzia ca se afla în posesia celor mai sigure fapte si interpretari.
Iubirea lor ia nastere sub semnul orgoliului. Chiar daca la început Ela nu îi placea, Stefan se simte, treptat, magulit de interesul pe care i-l arata „una dintre cele mai frumoase studente de la Universitate”. Admiratia celor din jur este un alt factor care determina cresterea în intensitate a iubirii lui Stefan: „Începusem totusi sa fiu multumit fata de admiratia pe care o avea toata lumea pentru mine, fiindca eram atât de patimas iubit de una dintre cele mai frumoase studente.” Pasiunea se adânceste în timp, iar faptul ca Ela traieste o admiratie neconditionata pentru viitorul ei sot contribuie la crearea iluziei ca relatia lor are o baza solida. Pentru Stefan Gheorghidiu, iubirea nu poate fi decât unica, absoluta. Sentimentul pe care îl traieste în raport cu Ela devine ratiunea sa de a fi, modul de a se împlini în plan spiritual: „sa tulburi atât de mistuitor o femeie dorita de toti, sa fii atât de necesar unei existente, erau sentimente care ma adevereau în jocul intim al fiintei mele.”
Mostenirea de la unchiul Tache schimba cercul relatiilor celor doi. Lumea mondena, în care Ela se va integra perfect, este, pentru Stefan, prilejul de a trai suferinte intense, provocate de gelozie. Daca în prima parte a relatiei lor iubirea sta sub semnul orgoliului, treptat, sentimentul care domina devine gelozia.
Relatiile dintre cei doi soti se modifica radical, iar tensiunile, despartirile si împacarile devin un mod de existenta cotidian pâna când Stefan este concentrat, în preajma intrarii României în razboi. Ela se muta la Câmpulung, pentru a fi mai aproape de el, iar relatia lor pare sa intre, din nou, pe un fagas al normalitatii. Chemat cu insistenta la Câmpulung, Stefan obtine cu greu permisia, dar descopera ca Ela e interesata de asigurarea viitorului ei în cazul mortii lui pe front. Când îl vede pe G. pe strada, e convins ca Ela îl însala, desi nu are nicio dovada concreta, asa cum nu a avut, de altfel, niciodata. Pentru Gheorghidiu, esecul în iubire e un esec în planul cunoasterii. Analiza mecanismului psihologic al erosului, semnificativa pentru toti eroii lui Camil Petrescu, este dublata de o radiografie a tuturor conflictelor interioare. Personajul recunoaste ca e hipersensibil, ca nu poate fiinta în limita canoanelor, dar nu accepta ideea ca realitatea propriei constiinte nu e valabila în plan exterior.
Confruntat cu experienta-limita a razboiului care redimensioneaza orice relatie umana, Stefan Gheorghidiu îsi analizeaza retrospectiv si critic întreaga existenta. Drama erotica este reevaluata din perspectiva experientei razboiului. Întors în prima linie dupa cele câteva zile petrecute la Câmpulung, Stefan Gheorghidiu participa la luptele de pe frontul Carpatilor cu sentimentul ca este martor la un cataclism cosmic, unde accentul cade nu pe eroismul combatantilor, ci pe haosul si absurditatea situatiei – si are – sub amenintarea permanenta a mortii – revelatia propriei individualitati, ca si a relativitatii absolute a valorilor umane: „ Îmi putusem permite atâtea gesturi pâna acum – marturiseste naratorul -, pentru ca aveam un motiv si o scuza: cautam o identificare a eului meu. Cu un eu limitat, în infinitul lumii nici un punct de vedere, nici o stabilire de raporturi nu mai era posibila si deci nici o putinta de realizare sufleteasca…” Finalul romanului consemneaza despartirea definitiva de trecut a eroului. „Ultima noapte de dragoste” pe care o petrece alaturi de Ela marcheaza înstrainarea definitiva de trecutul propriu si recunoasterea esecului în planul cunoasterii. Cititorul care spera sa afle, în final, daca Ela i-a fost infidela, este dezamagit. Desi citeste un bilet anonim care îl informeaza despre tradarea Elei, personajul – narator nu verifica informatia, ceea ce întretine dincolo de paginile romanului enigma relatiei complexe care se stabileste între cei doi soti. Sentimentul de indiferenta care îl domina pe erou este evident în renuntarea „la tot trecutul” în favoarea femeii care si-a pierdut aura de feminitate misterioasa si atragatoare.
Personajul din romanul psihologic sufera o mutatie profunda: evolutia sa nu mai este previzibila ( nici macar pentru autor ). El scapa de sub puterea destinului antic sau a determinismului mediului si se adânceste în propria constiinta. Personajul preia functiile naratorului, asigura unitatea compozitionala, sprijina intriga care si-a diminuat importanta.
Personajul-narator relateaza fapte în care a fost implicat ca protagonist. Este narator necreditabil pentru ca, intentionat sau involuntar, ofera o perspectiva subiectiva asupra celor relatate.
Prezenta unui personaj-narator unic determina particularitati narative. Toate evenimentele banale relatate au însemnatate numai pentru cel care le relateaza. Numai în lumina constiintei o dupa-amiaza obisnuita de vara dobândeste o importanta covârsitoare, se converteste „într-o zi imensa”, în care „întâmplarile astea mici, amanuntite pâna în fractii de impresie” ajung sa fie simtite „printre cele mai importante din viata mea”. Având în vedere acestea, se poate spune ca totul are importanta doar pentru cel care traieste. De aici, întrebarea asupra motivatiei scrierii romanului, pe care si-o pune însusi personajul-narator: „Astazi, când le scriu pe hârtie, îmi dau seama, iar si iar, ca tot ce povestesc nu are importanta decât pentru mine, ca nici nu are sens sa fie povestite”. Fraza expliciteaza pozitia naratorului, care e pus în situatia sa explice de ce povesteste pentru a fi crezut. Naratorul din roman nu are constiinta limpede a actului sau. Poate scrie din nevoia marturisirii, ca sa-si usureze sufletul, sau din dorinta de a întelege mai bine ce s-a întâmplat. În roman nu se ofera nici un indiciu cu privire la motivatia scrisului.
Finalul deschis îi ofera cititorului înca un prilej de a se regasi în experienta personajului – narator, pentru ca romanul lui Camil Petrescu ilustreaza „totalitatea omului modern” ( R. M. Albérès, Istoria romanului modern ). Dincolo de povestea lui Stefan Gheorghidiu transpar atitudinile si parerile autorului, la care cititorul are acces, pentru ca esenta romanului modern este reprezentata de autenticitate.

0 comentarii:

Trimiteţi un comentariu

Mesajul tau!

Horoscop Urania Maya Secret | Muzica Muzica Populara Urania Horoscop - Pasul Fortunei StefBlog - Blog de programator