Tema familiei într-un text narativ: Morometii de Marin Preda

Tema familiei este una dintre cele mai întâlnite din literatura, permitând surprinderea unui complex de interrelationari umane. Complexitatea pe care o impune ilustrarea unor astfel de relatii umane presupune desfasurari epice ample, fapt ce implica abordarea acestei teme în specii realiste precum nuvela si romanul.

În literatura româna, tema familiei este predilecta în literatura realista. Una dintre operele literare narative ce abordeaza acesta tema este romanul “Morometii”, al lui Marin Preda. Pregatit de nuvele care prefigureaza motive, întamplari si personaje din roman, “Morometii” este publicat în doua volume, elaborate la 12 ani distanta: volumul I, 1955, volumul al doilea, 1967. Prima realitate scriitoriceasca a ramas constanta în opera lui Marin Preda, cea rurala, a satului românesc din Câmpia Dunarii.

În primul volum al romanului, tema familiei este mai precis conturata. Actiunea se petrece într-un sat din Câmpia Dunarii, în preajma celui de-al Doilea Razboi Mondial. Romanul este construit dintr-un numar mare de personaje din planuri diferite, dar care dobândesc un sens unitar, plasate în universul satului si al unei familii pe cale sa se destrame. Exista o legatura strânsa între incipit si final, tema romanului putând fi redusa la doua cuvinte : omul si timpul (“se pare ca timpul era foarte rabdator cu oamenii” – “timpul nu mai avea rabdare”). Astfel tema familiei poate fi subordonata celeilalte teme obsedante din opera lui Preda – relatia omului cu timpul. Pe parcursul actiunii romanului, familia are de suferit o serie de transformari, ca urmare a numeroaselor conflicte ce se declanseaza între membrii familiei Moromete, dar si a tranzitiei suferite de satul românesc în perioada din preajma celui de-al Doilea Razboi Mondial. Romanul va urmari, asadar, procesul destramarii familiei Moromete sub presiunea unor factori exteriori sau a unor elemente de comportament.

Actiunea primului volum se desfasoara în vara anului 1936 si prezinta viata unei familii din satul Silistea – Gumesti. Aici este conturat triplul conflict din cadrul familiei Moromete. În primul rând, conflictul dintre Moromete si cei trei fii ai sai, Achim, Nila si Paraschiv, este stârnit de modalitatea diferita de întelegere a lumii; astfel, pentru tata , pamântul semnifica garantia libertatii, în timp ce cei trei fii ai sai sunt preocupati doar de bani. Acest conflict se încheie cu plecarea celor trei fii cu oile la Bucuresti, în încercarea de a-si câstiga singuri existenta. Al doilea conflict este cel dintre Moromete si sotia sa, Catrina. Aceasta si cele doua fiice ale sale îi reproseaza lui Moromete faptul ca nu trece casa pe numele ei, temând-se ca ar putea ramâne pe drumuri. Cel de-al treilea conflict este cel conturat între Ilie si sora lui, Maria (Guica). Ea se teme ca va ramâne singura la batrânete; sora lui Ilie Moromete nu a fost de acord cu cea de-a doua casatorie a fratelui sau, tot ea fiind cea care îi îndeamna pe baieti sa fuga de acasa.

Pe un alt plan, cartea prezinta rânduielile împamântenite ale existentei taranesti, fiind descris un adevarat ritual: plecarea si întoarcerea de la câmp, pregatirea secerisului, cina familiei.

Doua dintre scenele semnificative pentru reflectarea ideii destramarii femiliei sunt cina si taierea salcâmului. Scena cinei este reprezentativa pentru statutul protagonistului. Fragmentul începe cu un dialog între el si Catrina, autoritatea sa aparent incontestabila manifestându-se prin voce : “Deodata curtea rasuna de un glas puternic si amenintator, facându-i pe toti sa tresara de teama.”

Catrina mai fusese casatorita o data si are o fiica. Actuala sa familie este una dintre cele mai numeroase din sat si printre putinele care au copii din doua casatorii. Membrii familiei par a fi grupati în tabere rivale, în ciuda faptului ca stau toti asezati la o masa rotunda si foarte mica; acest lucru însa nu ajuta la sporirea unitatii familiei. Cei trei frati din prima casatorie a lui Moromete “stateau pe partea din afara a tindei, ca si când ar fi fost gata în orice clipa sa se scoale de la masa si sa plece afara.” Acest detaliu sugereaza ideea ca ei nu apartin familiei, pentru ca mama vitrega îi are lânga ea ”pe ai ei, Niculae, Ilinca si Tita, copii facuti cu Moromete”. Pozitia tatalui reliefeaza autoritatea sa absoluta : “sta deasupra tuturor, în pragul celei de-a doua odai, de pe care el stapânea cu privirea pe fiecare.”

Atmosfera conflictuala din cadrul familiei Moromete este evidenta din gesturi si din priviri : Moromete are în glas “fire de amenintare”, îi vorbeste amenintator lui Achim, care îi raspunde cu dispret, pe Niculae îl fulgera cu privirea apoi, certându-l cu “glas îndesat”.

Tot în aceasta scena ne sunt dezvaluite treptat si amenintarile ce vor duce, în timp, la destramarea familiei; scoala lui Niculae trebuie achitata, fonciirea a ramas neplatita, iar Achim doreste sa plece cu oile la Bucuresti, fiind necesara si platirea ratei la banca. Cei trei îsi condamna tatal pentru ezitarile sale.

Scena salcâmului este construita într-un registru stilistic diferit. E spre ziua, iar luna “semana cu un soare mort, ciuntit si rece”. Bocetele ce se aud din cimitir pare ca “ies din pamânt”. Uriasul salcâm în care “copiii se urcau în orice primavara si îi mâncau florile”, iar iarna “îi îmbratisau tulpina”, care “era curatat de craci în fiecare an si crestea la loc mai bogat” domina întreg satul si pare nemuritor. Chiar când aschiile încep sa sara din trunchiul sau, ele par sa se aseze în jurul lui protector. Când se prabuseste la pamânt, totul dobândeste un aer tragic, de moarte violenta, ca si cum cineva ar fi silit sa raspunda unui alt destin, nefast. Protectia salcâmului nu se mai exercita asupra împrejuruimilor : “cercul deschis si câmpia napadeau împrejurimile” si “totul se facuse mic.”

Scena se încheie în aceeasi atmosfera rau prevestitoare în care începuse, cu stolul de ciori care zboara derutate, caci nu mai recunosc locul. Salcâmul a reprezentat în lumea vegetala ceea ce reprezinta Ilie pentru familia sa, un “pater familias”. Destinul unuia este anticipat de destinul celuilalt.

Desi Moromete tine la unitatea familiei, aceasta se va destrama din cauza imposibilitatii de comunicare dintre membrii sai (tatal reprezinta mentalitatea traditionala, în timp ce fiii sai mai mari sunt atrasi de mirajul orasului, iar fiul cel mic, Niculae, este dornic de a studia.), dar si pentru ca timpul era nerabdator cu oamenii. Daca la începutul romanului lumea era asezata, în final lucrurile se precipita, amenintând linistea acesteia. În volumul al doilea, Ilie Moromete intra într-un con de umbra. Moromete face ultima încercare nereusita de a îsi aduce fiii acasa. Parasit la batrânete de Catrina, el ramâne doar cu fata cea mica, autoritatea lui scade, oamenii nu îl mai respecta ca altadata. În ciuda transformarilor sociale la care asista, Ilie Moromete nu accepta ideea ca rostul sau în lume a fost gresit si ca taranul trebuie “sa dispara”. Ultima replica a lui Moromete – crezul sau de viata, libertatea morala, - “D-le… eu întotdeauna am dus o viata independenta!”

Romanul urmareste procesul destramarii familiei Moromete, destramare simbolica pentru “stingerea unei lumi” sub presiunea unor factori exteriori sau unor elemente de comportament. Pe lânga tema familiei ,care include si tema paternitatii, se observa si tema tercerii timpului, confruntarea omului cu istoria potrivnica. Se insista pe relatiile dintre membrii familiei Moromete si mai ales pe drama tatalui nepuntincios în a mentine familia unita. Drama paternitatii se grefeaza pe contextul social – istoric, care aduce schimbarea ordinii cunoscute a lumii. Agresiunea istoriei spulbera iluzia personajului : unitatea familiei, libertatea morala a individului. Risipirea familiei duce la prabusirea morala a tatalui.

Asadar , tema familiei în romanul “Morometii” este prezentata într-o maniera moderna, cu realism, valoarea romanului fiind sporita si de acest aspect.