Demonstratia apartenentei unui text liric studiat la estetica directiei traditionaliste

Ion Pillat este un poet traditionalist a carui activitate literara poate fi încadrata în perioada interbelica. Opera sa se afla la confluenta curentelor literare, înglobând elemente romantice, parnasiene, simboliste clasice, dar si motive autohtone, deci traditionaliste.
Poetul debuteaza cu volumul „Visari pagâne” în 1912 dupa care urmeaza „Eternitati de-o clipa” unde se observa atasamentul lui fata de simbolism. Poezia maturitatii este reprezentata de volumele „Gradina între ziduri” si „Pe Arges în sus” unde se evidentiaza foarte bine legatura cu pamântul si locurile natale. Volumul „Biserica de altadata” reliefeaza ortodoxismul, iar „Limpezimi” si „Poeme într-un vers” sunt volume de orientare clasica.
Poezia „Aci sosi pe vremuri” face parte din volumul „Pe Arges în sus” aparut în 1923. Acest volum este reprezentativ pentru traditionalismul poetului întrucât poeziile incluse realizeaza imaginea spatiului natal, casa parinteasca, natura câmpeneasca însufletita de amintirile copilariei.
Temele predilecte ale liricii lui Ion Pillat sunt: timpul, spatiul natal si reînvierea trecutului acestea fiind regasite si în poezia „Aci sosi pe vremuri”. Poezia este o meditatie nostalgica pe tema trecerii ireversibile a timpului asociata cu repetabilitatea destinului uman, ciclicitatea vietii.
Titlul este o sintagma ce fixeaza cadrul spatio-temporal al iubirii ce va fi evocata (timp si spatiu mitic, nedefinit), prin indicii de spatiu (adverbul de loc cu forma regionala „aci”), de timp (locutiune adverbiala de timp „pe vremuri”) si forma verbala de perfect simplu („sosi”). Acestea sugereaza ca existenta umana se bazeaza pe experiente repetabile, reluate si retraite de fiecare generatie în parte care simte si traieste asemenea predecesorilor.
Compozitional, poezia este alcatuita din nouasprezece distihuri si un vers final având rolul de laitmotiv al poeziei. Distihurile sunt organizate în mai multe secvente poetice: incipitul, evocarea iubirii „de ieri” a bunicilor, meditatia asupra efemeritatii conditiei umane, iubirea „de acum” a tinerilor si epilogul poeziei. Cele doua planuri, trecutul si prezentul sunt redate succesiv ceea ce accentueaza ideea de ciclicitate a vietii si a iubirii. Se utilizeaza elemente de simetrie si opozitie a planurilor construite pe relatia „atunci” – „acum”. Elemente de recurenta sunt spre exemplu motivul clopotului, însotind doua momente esentiale ale existentei umane – nunta si moartea, simbol al trecerii timpului si laitmotivul din versul final.
Primele doua distihuri reprezinta incipitul poeziei si fixeaza prin intermediul unei metafore: „casa amintirii”, spatiul rememorarii nostalgice a trecutului. Aceste prime versuri reprezinta un pastel în care este descrisa casa ce arata imaginea unor amintiri.
Elementele asociate casei „obloane”, „poarta”, „zavor”, versul „Paianjeni zabrelira si poarta, si zavor” si personificarea „îmbatrânira plopii” sugereaza trecerea timpului, degradarea elementelor survenita odata cu trecerea timpului; se contureaza astfel o imagine a unui loc pustiu si parasit, dar se si accentueaza ideea de spatiu privilegiat, izolat, accesibil numai urmasului care poate reînvia trecutul în amintire.
Trecutul este activat prin prezentarea bunicii cu nume mitologic Caliopy (muza poeziei si a elocintei în mitologia greaca).
Urmeaza o zona narativ-epica unde se poate urmari întâlnirea bunicilor, îndragostitii de altadata. Totul se desfasoara respectând un ceremonial. Bunicul asteapta sosirea berlinei din care coboara tânara „în larga crinolina”. Prezenta berlinei accentueaza imaginea trecutului. Bunicul îi recita iubitei capodopere ale literaturii romantice, iar sunetul clopotului însoteste protector cuplul de îndragostiti. Acestia par ca vor sa conserve momentele, dar trecerea timpului a afectat pâna si aceasta atmosfera de basm. Meditatia poetica, tonalitatea elegiaca evidentiaza ideea ca eternizarea fiintei umane este posibila doar prin iubire. Eternitatea iubirii, clipa de fericire, este urmata în versul urmator de revenirea la realitatea timpului care trece ireversibil: „De mult e mort bunicul, bunica e batrâna”, portretele fiind singurele care pastreaza imaginile de odinioara ale stramosilor(„Ce straniu lucru: vremea! – Deodata pe perete/ Te vezi aievea numai în stersele portrete.”)
Prin intermediul unei comparatii se realizeaza o paralela trecut-prezent si se face trecerea la planul prezentului: „Ca ieri sosi bunica...si vii acuma tu”. Ca într-un ritual, nepotii repeta gesturile bunicilor. Diferentele tin de moda vremii: iubita coboara acum din trasura, iar îndragostitul îi recita poeme simboliste. Din portretul fizic al iubitei se retine doar detaliul spiritualizat, imaginea ochilor, ieri „ochi de peruzea”, acum „ochi de ametist”.
Sunetul clopotului însoteste din nou momentul întâlnirii îndragostitilor si sugereaza repetabilitatea existentei umane, iar versul final accentueaza trecerea iremediabila a timpului („De nunta sau de moarte, în turnul vechi din sat”).
Muzicalitatea e conferita atât de elementele prozodiei clasice – rima împerecheata, ritmul iambic, masura de 13-14 silabe, de motivul clopotului care este un posibil refren cât si de numele cu sonoritate din secolul al XIX-lea (Eliad, Le lac, Sburatorul) si moderne de la începutul secolului al XX-lea (Francis Jammes, Horia Furtuna)
La nivel morfo-sintactic, timpurile verbale au rolul de a sugera planul trecut si planul prezent evocate în poezie. Verbele la timpul prezent fie ilustreaza permanenta sentimentului de iubire („vii”, „calci”) fie însotesc meditatia pe tema trecerii timpului („te vezi”, „te recunosti”). Verbele la perfectul simplu („sosi”, „sari”, „spuse”) au rolul de a reda rapiditatea gesturilor.
O particularitate a nivelului lexical este folosirea cuvintelor arhaice si regionale în evocarea trecutului: „haiduc”, „potera”, „berlina”, „crinolina”.
Din punct de vedere stilistic, la nivel structural se utilizeaza paralelismul, simetria, antiteza, iar dintre figurile de stil se foloseste cu precadere metafora: „casa amintirii”, „ochi de peruzea”, „ochi de ametist” si comparatia care sustine ideea ciclicitatii („Ca ieri sosi bunica ...si vii acuma tu”).
În concluzie, prin tematica - amintirea trecutului, evocarea copilariei, ciclicitate, simetria povestilor si tonalitatea elegiaca poezia „Aci sosi pe vremuri” apartine liricii traditionaliste.