Constructia subiectului intr-o comedie studiata - O scrisoare pierduta de I. L. Caragiale; eseu argumentativ

Consider ca afirmatia lui Adrian Marino despre dramatism este adevarata. Argumentarea afirmatiei are în vedere comedia „O scrisoare pierduta” de I. L. Caragiale.
Comedia este o specie a genului dramatic, aparuta, ca si tragedia, în Grecia Antica, din serbarile închinate zeului Dionysos. Comedia înfatiseaza personaje, caractere si moravuri într-un mod care sa stârneasca rasul, având deznodamânt vesel si sens moralizator.
Personajele literare ale unei opere comice sunt fiinte mediocre întruchipând defecte morale ce stârnesc râsul. Fiind un antierou, personajul comic este tipic, expresie a contrastului aparenta-esenta.
Intriga este derizorie, conflictul se rezolva prin împacarea tuturor personajelor.
În comedie se îmbina mai multe tipuri de comic, cum ar fi: comicul de situatie, comicul de moravuri, comicul de caracter si cel de limbaj.
În functie de tema, „O scrisoare pierduta” poate fi interpretata drept: 1) comedie de moravuri, despre defecte omenesti ca parvenitismul, imoralitatea, prostia, în cazul în care tema este morala; 2) comedie de caractere, despre comportamentul oamenilor în situatii deosebite, daca tema este psihologica; 3) comedie despre felul în care se dobândeste si se exercita puterea politica, daca tema este politica; 4) comedie despre pasiunile erotice, în cazul unei teme sentimentale, ce are în vedere amorul dintre Zoe si Tipatescu.
Titlul, pretext dramatic al comediei, vizeaza lupta pentru putere politica, ce se realizeaza prin lupta de culise, având ca instrument al santajului o scrisoare pierduta.
În primul rând, constructia complexa are la baza tehnica bulgarelui de zapada, adica acumularea de situatii conflictuale. Prin aceasta se are în vedere mentinerea la un nivel ridicat a tensiunii dramatice. Aceasta înseamna pe de o parte complicarea si multiplicarea situatiilor conflictuale, iar pe de alta parte stimularea curiozitatii spectatorului. Pentru întarirea tensiunii dramatice, Caragiale foloseste diverse procedee compozitionale. E vorba despre modificarea raporturilor dintre personaje: la început gruparea Catavencu pare triumfatoare, iar gruparea Trahanache învinsa, la sfârsit învinge gruparea Trahanache si pierde Catavencu. Un alt procedeu este cel al evenimentului surpriza. Este vorba despre candidatul numit de la centru Agamita Dandanache.
Al doilea argument vizeaza evolutia situatiilor conflictuale, natura conflictului si modul în care este prezentat. Avem de-a face cu conflicte directe, ca acela dintre Tipatescu si Catavencu, din actul al doilea; indirecte, precum cel dintre Trahanache si Tipatescu din actul I; explicite, asemenea celui dintre Zoe si Tipatescu din actul al doilea, sau implicite: Trahanache versus Tipatescu.
Al treilea argument se refera la intriga. În orice comedie, intriga are un rol deosebit de important, ea determina desfasurarea actiunii si efectul de ansamblu pe care piesa îl produce asupra spectatorului. În comedie, intriga e derizorie si în aceasta piesa e reprezentata de pierderea scrisorii, dobândirea ei de catre Catavencu si folosirea scrisorii ca instrument de santaj politic. Semnificatia acestei intrigi vizeaza ridicolul si produce o agitatie nejustificata.
Al patrulea argument nu se regaseste în citatul lui Adrian Marino si dovedeste originalitatea dramaturgului. În constructia subiectului piesei, o pozitie aparte au doua personaje secundare: Cetateanul turmentat si Agamita Dandanache. Amândoi au interventii decisive, desi involuntare în derularea intrigii. Cetateanul turmentat face ca scrisoarea de amor sa-i parvina lui Catavencu si tot el o regaseste din întâmplare înspre finalul piesei si o readuce destinatarului. În acest caz este un instrument al hazardului. În plus, i se adauga o importanta deosebita în economia piesei, intra în numeroase rânduri în scena, de fiecare data ca prezenta nedorita si cu aceeasi replica, având valoare de laitmotiv: „Eu cu cine votez?”
În compozitia si în semnificatia piesei, Cetateanul turmentat are functii multiple. Mai întâi creeaza suspans: gaseste scrisoarea, o pierde si o gaseste din nou. Personajul este în evident contrast situational cu celelalte personaje: toti sunt agitati, preocupati de alegeri si prinsi în jocul politic, numai el are o singura grija (de a sti cu cine voteaza). Personajul creeaza efect comic prin starea de turmentare si prin limbaj. Este un personaj caricatural, mai apropiat de personajele dintr-o farsa. Eroul are si o semnificatie simbolica. El întruchipeaza masa amorfa a alegatorilor, incapabili de optiune si de asumarea unei responsabilitati. Vrea sa stie cu cine voteaza pentru a se pune bine cu mai-marii zilei si pentru a obtine astfel un profit. Nu duce scrisoarea din onestitate, ci din automatism, deoarece fusese factor postal.
Agamita Dandanache este folosit în piesa ca un element surpriza. Personajul întareste prin generalizare si prin îngrosare a trasaturilor, semnificatia piesei: candidatul trimis de la centru nu e cu nimic mai bun decât pretendentii locali la functia de deputat. Dimpotriva, obtine postul prin santaj, pe care îl considera o forma de diplomatie. La aceasta se adauga convingerea ca totul în politica este sa nu îti tii cuvântul. Pastreaza scrisoarea compromitatoare pentru ca si alta data sa poata santaja. Caragiale spune despre el ca este „mai prost ca Farfuridi si mai canalie decât Catavencu.”
În concluzie, afirmatia lui Adrian Marino îsi gaseste ilustrarea în constructia subiectului si în substanta piesei lui Caragiale. Mai mult chiar, se pot adauga consideratiile lui Stefan Cazimir despre I. L. Caragiale: „ceea ce s-a spus despre Caragiale poate fi supus revizuirilor, ceea ce a spus Caragiale despre noi este turnat ca bronzul eternitatii.”