Argumentarea apartenentei la modernism a unei poezii de Ion Barbu - Din ceas, dedus

Fragmentul dat din „Metamorfozele poeziei” de Nicolae Manolescu poate fi dovedit cu orice creatie modernista, acesta afirmând ca prin jocul de cuvinte se creeaza o lume diferita fata de cele anterioare din lirism. Sunt de acord ca Ion Barbu, important poet modernist intrebelic, creeaza cu ajutorul cuvintelor, printr-o joaca, atât o imagine lirica a limbajului, cât si o lume aparte.
„Sarbatoare a intelectului” (Paul Valery), poezia lui Ion Barbu presupune un tezaur de reprezentari intelectuale, exprimate de asociatii inedite . Aspectul dificil, maxima concentrare, impresia de obscuritate vin din renuntarea la tot ce este superfluu în exprimare. Ion Barbu are un mod specific de a concepe poezia („Pentru mine poezia este o prelungire a geometriei”), starea poetica fiind provocata de contemplarea lumii în totalitatea ei, de dorinta de a comunica cu universul în esenta lui, dincolo de înfatisarile de suprafata; de aici o tulburatoare unitate substantiala a creatiei barbiene în toate etapele parcurse.
Ultima arta poetica barbiana apare în volumul „Joc secund” (1930) cu titlul „Din ceas, dedus...” , pe care editorii l-au schimbat, în editia din 1964, în „Joc secund”. Aceste elemente paratextuale pot constitui un prim argument în sprijinul citatului dat: „Din ceas, dedus” – care indica iesirea din timpul concret, ca si „Joc secund” – care contine ideea artei ca joc, sunt moderniste.
Poezia este alcatuita din doua catrene. Cea mai cunoscuta interpretare, devenita clasica, îi apartine lui G. Calinescu, si poate figura ca al doilea argument: „Poezia (adâncul acestei calme creste) este o iesire (dedus) din contingent (din ceas) în pura gratuitate (mântuit azur), joc secund ca înecarea imaginii cirezii în apa. E un nadir latent, o oglindire a zenitului în apa, o sublimare a vietii prin retorsiune”.
În primul vers, metafora „mântuit azur” desemneaza lumea ideilor, în sensul pe care filosoful antic Platon i-l dadea acestui concept. Gânditorul mentionat considera ca adevarata realitate o constituie ideile (ideea de frumos, ideea de bine), lucrurile pe care le cunoastem prin simturi fiind doar „umbre”, copii degradate ale unor prototipuri. Lumea ideilor este scoasa din timpul apolinic, armonios si senin al acestei lumi ideale. Lumea materiala care ne înconjoara constituie o oglindire în spirit a ideilor , asa cum cirezile se oglindesc în apa. Acesta ar fi „jocul” initial.
Realitatea fenomenala, degradata prin faptul ca este o copie imperfecta a lumii ideilor, poate fi însa purificata. Remediul îl constituie o poezie intelectualizata, o oglindire a spiritului în propria constiinta; acesta ar fi cel de al doilea „joc” pe care autorul îl numeste „joc secund”. Pornind de la mitul lui Narcis (care-si admira chipul în apa unei fântâni), Ion Barbu considera ca poezia este „act clar de narcisism”.
Poezia, ca joc al mintii, se salveaza astfel de conditia ingrata a artei, de a reflecta lumea fenomenala, adica de a fi „copie a copiei” sau „umbra a umbrelor” (cum o considera Platon).
Poetul are menirea de a „însuma” lumea ideala armonioasa si senina (metafora „harfe resfirate”), astfel încât frumusetea ei sa nu se piarda. Rezulta ca poetul este un nou Orfeu.
„Cântecul” sau este însa „ascuns”, poezia pura nu li se dezvaluie decât initiatilor, celor care se straduiesc sa-i descifreze simbolurile; o asemenea poezie constituie telul estetic barbian.
Modernismul constituie o orientare artistica opusa traditionalismului si care include, prin extensie, o seama de curente literare novatoare: simbolismul, expresionismul, dadaismul etc. Modernismul înseamna o ruptura de trecut si o înnoire notabila, atât în privinta surselor de inspiratie, cât si în cea a tehnicilor poetice. Astfel, orientarea spre actual si spre citadin, adâncirea lirismului, o anume ambiguitate a limbajului, înnoirea metaforica, imaginile socante, versul liber constituie tot atâtea elemente ale modernismului.
În poezia „Joc secund’ de Ion Barbu pot fi întâlnite mai multe particularitati moderniste. Al treilea argument este ca apare aici o noua viziune asupra artei, discursul poetic pledeaza pentru un lirism absolut. Ambiguitatea, intelectualizarea lirsmului si cunoscutul hermetism barbian constituie caracteristici ale aceleiasi orientari.
Nu în ultimul rând, tot de orientarea modernista tin metaforele greu de descifrat („calma creasta”, „mântuit azur”, „nadir latent”, metafora oglinzii) sau comparatiile savante în alcatuirea carora intra termeni din matematica sau astronomie, completând lumea la care face referire Nicolae Manolescu.
Poezia „Din ceas, dedus...” de Ion Barbu este o arta poetica apartinând modernismului / ermetismului barbian, prin conceptie si limbaj încifrat, accesibila cititorilor initiati, afirmând si dovedind opinia criticului Nicolae Manolescu.