Relatiile dintre doua personaje dintr-un roman al experientei interbelic: Maitreyi de Mircea Eliade
Romanul „Maitreyi” se înscrie în directia realista a prozei lui Mircea Eliade, alaturi de „Isabel si apele diavolului” sau „Întoarcerea din rai”, romane care promoveaza estetica autenticitatii, a carei idee fundamentala este ca „orice e viu se poate transforma în epic, orice a fost trait sau ar putea fi trait”, asa cum marturisea Eliade în „Santier”. Eroii sai din aceste prime romane, în majoritate tineri, intelectuali lucizi, obsedati de cunoasterea de sine, au o viata afectiva intensa, în care iubirea, nelinistea, dezorientarea, timpul, singuratatea constituie tot atâtea marci ale existentei si încearca sa-si ordoneze epic experientele „traite”, consemnate într-un jurnal.Caracterizat de G. Calinescu drept „cea mai integrala si servila întrupare a gidismului în literatura noastra”, romanul „Maitreyi” se afla într-adevar sub semnul influentei lui André Gide, dar este o reusita literara, în ciuda receptarii negative a criticului, caruia nu i-a placut Mircea Eliade în general.
Aparut în 1933, romanul lui Mircea Eliade are ca tema o poveste de iubire trista si impresionanta, petrecuta în spatiul misterios si exotic al Indiei si este alcatuit din 15 capitole (numerotate cu cifre romane, fara titluri). Formula estetica folosita este moderna, romanul fiind alcatuit ca o lunga marturisire pe marginea jurnalului scris de narator, cu ceva timp în urma, pe când se afla în India. „Maitreyi” are prin urmare caracter confesiv, cel care vorbeste fiind si protagonistul întâmplarilor relatate (narator-protagonist). Romanul este alcatuit ca un palimpsest, din doua jurnale unite prin rescrire si rememorare.
Continuare pe ebacalaureat.eu